print
Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO)
02.02.2017
2315 Accesări

Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) este instituția publică coordonatoare în domeniul implementării politicilor dedicate competitivității, promovării exportului din Republica Moldova și atragerii investițiilor, în care Ministerul Economiei are calitatea de fondator. MIEPO îşi desfăşoară activitatea în cooperare cu organizaţiile internaţionale de specialitate, autorităţile publice centrale şi locale, agenţii economici, asociaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare, partenerii de dezvoltare, cu alte persoane fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate.

Conform Hotărîrii de Guvern Nr. 105 din 02.02.1999 a fost luată decizia cu privire la crearea Organizației de Promovare a Exportului din Moldova (MEPO).
În anul 2014 a avut loc reorganizarea instituției, astfel, conform Hotărîrii de Guvern Nr. 109 din 12.02.2014 se decide transformarea Organizației de Promovare a Exportului din Moldova în Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO).

Misiunea

MIEPO are misiunea să contribuie, în mod sustenabil, la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, prin consolidarea competitivităţii companiilor ce activează sau care intenţionează să-şi iniţieze activitatea pe teritoriul Republicii Moldova în diversificarea pieţelor, creşterea exporturilor şi dezvoltarea proiectelor investiţionale pe teritoriul ţării, în conformitate cu priorităţile Ministerului Economiei.

Atribuții de bază

În vederea realizării misiunii sale MIEPO are următoarele atribuţii de bază:

  • formarea imaginii pozitive a Republicii Moldova pe arena internaţională;
  • contribuirea la creşterea gradului de conştientizare a Republicii Moldovei ca destinaţie de investiţii;
  • contribuirea la procesul de atragere a investiţiilor;
  • facilitarea dialogului public-privat, în scopul creării unui mediu de afaceri mai bun şi mai prosper pentru dezvoltarea sectorului privat şi dezvoltarea economică a ţării;
  • sprijinirea investiţiilor şi investitorilor, înainte, în timpul şi după procesul de investiţii;
  • susţinerea întreprinderilor în găsirea de parteneri străini şi explorarea de noi pieţe;
  • susţinerea întreprinderilor în implementarea proiectelor investiţionale în Republica Moldova, precum şi a celor interesate în exportul produselor moldoveneşti;
  • implementarea politicilor statului în domeniul atragerii investiţiilor, promovării exportului şi creşterii competitivităţii, în conformitate cu priorităţile Guvernului, stabilite în strategii şi programe naţionale;
  • promovarea climatului investiţional şi oportunităţilor investiţionale şi de export ale Republicii Moldova;
  • promovarea intereselor Republicii Moldova în relaţia cu instituţiile şi asociaţiile internaţionale în domeniul atragerii investiţiilor străine şi promovării exportului;
  • colaborarea cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, precum şi furnizarea informaţiilor necesare acestora în domeniul promovării exportului şi atragerii investiţiilor;
  • gestionarea eficientă a mijloacelor financiare alocate din bugetul de stat şi din alte surse, în vederea atragerii investiţiilor, promovării exportului şi imaginii ţării, precum şi administrării patrimoniului propriu, conform legislaţiei în vigoare.

Sarcini de bază

MIEPO are următoarele sarcini de bază:

  • implementarea Programului „Promovarea Exporturilor", precum şi ale altor programe şi proiecte din domeniul său de activitate;
  • susţinerea potenţialilor investitori în procesul de lansare şi dezvoltare a proiectelor acestora, prin interacţiunea MIEPO cu autorităţile publice centrale şi locale, cu autorităţile publice autonome, instituţiile publice, societăţile comerciale şi organizaţiile necomerciale, organele autoguvernării locale, agenţiile teritoriale, fiscale şi autorităţile vamale, birourile statistice, camerele naţionale şi regionale de comerţ, precum şi cu Banca Naţională a Moldovei în domeniul investiţiilor străine directe şi cele locale;
  • acordarea serviciilor potenţialilor investitori şi celor existenţi, în etapa preinvestiţională, investiţională şi postinvestiţională;
  • promovarea de bunuri şi servicii moldoveneşti pe pieţele externe în activităţile legate de export, fiind realizate prin:
    • identificarea partenerilor şi furnizorilor locali, inclusiv facilitarea întrevederilor cu aceştia;
    • furnizarea informaţiei privind analizele şi studiile sectoriale;
    • sprijinirea exportatorilor de servicii autohtone pe pieţele internaţionale;
    • acordarea asistenţei în promovarea produselor autohtone la tîrgurile internaţionale;
    • partajarea eficientă a costurilor pe programe în vederea ameliorării competitivităţii companiilor moldoveneşti;
  • organizarea seminarelor, cursurilor de instruire pentru companiile autohtone în domeniul investiţional şi de export în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale;
  • organizarea evenimentelor în ţară şi peste hotare în scopul facilitării promovării exportului şi atragerii investiţiilor, precum: conferinţe, forumuri, întrevederi bilaterale şi multilaterale, misiuni ale producătorilor autohtoni în străinătate, participarea agenţilor economici din Republica Moldova la expoziţii şi tîrguri;
  • purtarea dialogului deschis cu sectorul privat în vederea analizei problemelor ce afectează activităţile de export şi investiţionale şi formularea recomandărilor către Ministerul Economiei şi alte instituţii responsabile pentru promovarea politicilor economice privind soluţionarea acestora;
  • gestionarea datelor resurselor electronice disponibile în domeniul atragerii investiţiilor, promovării exportului şi imaginii ţării;
  • efectuarea studiilor de cercetare în vederea elaborării propunerilor pentru strategia de promovare a exportului şi atragere a investiţiilor.
Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru