print
Delegația Republicii Moldova participă la Congresul Politicii de Dezvoltare Regională și Urbană în Cracovia, Polonia
08.10.2024
909 Accesări

În perioada 7-8 octombrie 2024, o delegație a Republicii Moldova a participat la Congresul Politicii de Dezvoltare Regională și Urbană, desfășurat în Cracovia, Polonia.

Acest eveniment a reunit experți, oficiali și reprezentanți din diverse țări pentru a discuta cele mai recente tendințe și practici în domeniul dezvoltării regionale și revitalizării urbane.Delegația Republicii Moldova a prezentat experiența țării în procesul de revitalizare urbană, subliniind pașii realizați în cadrul mai multor proiecte implementate în orașele și comunitățile din țară.

Accentul a fost pus pe importanța colaborării cu partenerii internaționali și pe sprijinul acordat de Uniunea Europeană în realizarea acestor inițiative. Proiectele de revitalizare urbană din Moldova au fost apreciate pentru contribuția lor la creșterea calității vieții cetățenilor și la dezvoltarea economică locală.

Un alt subiect de interes a fost începutul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În cadrul sesiunilor de discuții, delegația moldovenească a evidențiat importanța acestui pas istoric și a subliniat lecțiile învățate din experiența Poloniei în parcursul său de integrare europeană. Parteneriatul și sprijinul Poloniei sunt esențiale în acest proces, iar Republica Moldova este dedicată implementării reformelor necesare pentru a atinge acest obiectiv. 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru